14.In mrejele mortii

A trecut aproape o luna de la îmormântarea mamei,eu și Lily,o vizităm zilnic pe Kate la spital,ce pacat că ea nu știa de asta. Este fără schimbări,fără îmbunătățiri sau agravări, stă pe loc,e ca o statuie înghețată care asteptă sărutul prințului pentru a se deștepta. Anna mi-a spus că pot să trăiesc cât vreau la ea,îmi este ca o a doua mamă și în plus o foarte bună prietenă,apropo de prietenie,dupa incendiu toți au devenit mai drăguți,îmi petrec mult timp cu Diana și Matt. În mare parte el ma ajutat să nu cad în mrejele depresiei,până s-al cunosc mi se parea că e un adolescent timid și retras,dar întradevăr nu e așa,pur și simplu nu la toți le reușește să-i capete încrederea. Mereu mă însoțeste la cimitir și mă ajută să fac curat la mormântul mamei. Mă simt bine în prezența lui,am o senzație de liniște și pace când el îmi este prin preajmă.

-Domnișoră Abrams,putem să discutăm între patru ochi?

-Doctore ce s-a întâmplat? Daca e ceva legat de Kate,puteți să vorbiți în prezența Lisei,noi suntem unica ei familie.

-Vorba e…cred că nu mai merită să îi menținem viața în formă artifială. Ați văzut și singure că nu are schimbări,cred că unica ieșire din situație este să o deconectăm de la echipament,e nu mai o pierdere inutila de timp și bani.

-Cum puteți să spuneți una ca asta? Kate e sora mea! Nu mă puteți lipsi de unica ființă apropiată. Lily spunele și tu că nu e corect!

-Lisa dragă calmeazate,nu ai ascultat pâna la capăt ce a vrut să spună medicul.

-Domnișoară Abrams,dumneavoastră fiind unica rudă majoră,aveți dreptul să semnați actele care atestă deconectarea simulării artificiale a vieții. Nu vă putem impune,dar gândiți-vă bine.

-Lily,nu poți să faci una ca asta,ea nu e moartă!

-Lisa,calmeazăte,încă nu am decis nimic asta e o situație serioasă,dă-mi voie să mă gândesc.

-Nu ai la ce să te gândești! Eu nu-ți permit să-mi omori sora!

Am eșit fugind din spital,nu-mi venea să cred că Lily s-a gindit la asa ceva,sora mamei mele,prin venele noastre curgea același sânge,cum putea să se gândească la așa ceva? Trebuia să spună nu,de la început.

M-am oprit din gindurile mele,când am sesizat ca nu mai fug și am simțit că m-am lovit într-o grămadă de mușchi.

-Lisa ce ai?

-Matt…

M-am afundat in brațele lui calde,nu puteam să-mi mai țin lacrimile.

-S-a întimplat ceva? Lisa spune-mi măcar ceva!

-Kate…

-S-a trezit?

-Nu,doctorul vrea să o deconecteze de la echipamentele care îi mențin viața.

-Să mergem,trebuie să te calmezi,pe urmă o să ne gândim cum rezolvam asta.

M-am asezat în mașină și am alunecat în muzica lentă care se auzea acolo,se vede că am adormit,pentru că cînd m-am trezit,eram în brațe la Matt.

-Ce faci?

-Trebuie să dormi,dar Kate…

-Lily e cu mama în bucătărie. Nu-ți fă griji.

Ma pus pe pat și mi-a adus un ceai,ma învelit cu o plapuma. Ma mângâiat pe creștet și a stins lumina.Când a ajuns la ușă…

-Matt,nu pleca. Mai stai puțin cu mine.

S-a așezat pe pat,ma cupris și eu iar m-am cufundat în brațele lui protectoare.

Dimineața m-am trezit din cauza razelelor jucaușe ale soarelui,încă eram în brațe la Matt,am dormit așa toată noaptea,sărmanul a dormit îmbrăcat. Era așa de frumos când dormea,straniu că nu am observat acest lucru până acum,părul lui blond dezordonat primea niște nuanțe aurii în contrast cu razele soarelui,trăsăturile perfecte ale feții,mă ducea cu gândul la zeii grecești,pielea alba ca laptele și genele lungi desfăcute ca un evantai,avea pe fata schițat un zâmbet micut,nu-l văzusem până acum,oare ce visa?    M-am îndreptat încet spre baie,nu am vrut să-l trezesc dormea asa de dulce,era un păcat să întrerup așa priveliște ademenitoare. Apa caldă din duș se prelingea pe corpul meu asemenia unor fluturi de satin. Șampunul cu miros de orhidee mă amețea complet.

Când m-am întors în cameră Matt nu mai era acolo,a aranjat patul și mi-a lăsat un bilețel pe pernă.

A fost o noapte îngrozitoare,

nu știam că salteau ta e atât de tare :)

o să-i sugerez mamei să o schimbe

Ne vedem jos te aștept să luăm micul dejun.

Cu nerabdare ;)

                             Matt.

Am coborât repede scările,în bucătărie mă astepta Matt cu cafea și sandwishuri. Era prima data când îl vedeam așa,ochii lui verzi străluceau,iar pe buze avea un zâmbet ne mai pomenit.

-Neața,unde sunt toți.

-Mama a convins-o pe Lily să o mai lase pe Kate încă o săptămână,am auzit că spunea că are o presimțire și în scurt timp totul se va ameliora,Lily a căzut de acord.

-Ești sigur?

-Mama poate să convinga foarte bine. Deci,cu ai dormit?

-Cred că m-au cam incomodat nasturii de la camasa ta.

-Data viitoate am să-mi iau ceva fara nasturi și mai moale,am un pulover împletit de bunica.

-Data viitoare?

-Oh,scuze,cred că a fost o glumă nu prea reușită.

-E-n regulă.

Nu știam cum să procedez mai departe,o clipă în urmă aveam în față un băiat fericit și bine dispus,acum fața lui se ascundea dupa o mască care nu o puteam citi.

-S-a întâmplat ceva?

-Nu,pur și simplu,mi-am amintit că mama ma rugat să intru pe la secția de poliție să iau niste hârtii,trebuie să plec,pa.

Nici măcar nu m-a îmbrățișat cum o făcea de obicei. Nu înțelegeam ce se întâmplă,așa că am decis să mă duc să vorbesc cu persoana care mă asculta și îmi dădea mereu sfaturi bune.

-Bună Kate. Cum îți mai merge? Îmi lipsești atât de mult. Trebuie să te trezești cât mai curând. Nu ma poți părăsi și tu,fă măcar un mic efort,luptă pentru viața ta. Dacă nu o vei face acum pe urmă va fi prea târziu.

Am început să-i mângâi părul,mâinele,locurile unde nu era bandajată,arsurile nu erau grave,îmi părea bine că fața nu a fost afectată,cel mai tare a fost afectat creerul din cauza căzăturii când leșinase și plus la toate a mai contribuit și fumul.

***

Liniște. Dacă întunericul mă deranja,dar chiar îmi place și mă socoateam o persoană mai mult liniștită decât o petrecăreață care mereu căuta un loc mai retras pentru ași pune gândurile pe policioare. Acum îl înțelegeam pe Adam perfect,îmi vuia capul de atâta liniște,eram gata pentru orice,nu mai să aud măcar un sunet,chiar și văicărelile Lisei că nu mi se potriveste rochia cu pantofii. În schimb nimic,am conștientizat că odată cu întunericul vine și linișteasunt ca cafeaua,dulce și amar împreună,unicul lucru de care trebuie să ții cont este cantitatea pe care o folosești,în cazul meu cred că am consumat o supradoză.

Deodată am simțit o zgâlțâitură puternică,de parcă aș fi într-un avion care a intrat în zona de turbulență,pe lângă asta,auzeam și niște zgomote,frânturi de fraze,pe care nu le înțelegeam sensul,am început să simt înțepături pe întreg corpul,mă durea rău de tot.

-…nu poți muri…

…deschide ochii…

…dacă nu o faci acum…

…trebuie să trăiești…

…te rog…

…nu mă părăsi și tu…