15. Ruptă din întuneric

-Alo.Diana,îmi trebuie ajutorul tău.

Azi se scurgea ultima zi din săptămâna de viață,care i-a dăruit-o Lily lui Kate pentru    a-și reveni. Dacă nu o făcea azi pâna la ora 7 seara,dacă nu se treazea pâna atunci, medicul îi închidea oxigenul care îi alimenta plămânii. Trebuia să inventez ceva pentru a trage din timp,nu puteam să le permit altora să-i decidă soarta,ea va fi în comă cât va avea nevoie și se va trezi când va crede de cuviință.

Cineva a bătut la ușă și m-a rupt din gândurile mele.

-Lisa,bună am venit cât de repede am putut,ce s-a întâmplat?

-Ții minte când Lily a spus că o va deconecta de la echipamentul care îi menține viața dacă nu se trzește într-o săptămână.

-Da,dar nu cred că e în stare,e mătușa voastră…

-Azi mi-a spus cu toata seriozitatea că o va face.

-Trebuie să întreprindem ceva,până nu e prea târziu.

-Dar ce?

-Să mergem,sper să găsim o solutie în drum spre spital.

Când am intrat,Kate era la fel de nemișcată ca în prima zi de când era internată,unicul lucru care se schimbase o data cu scurgerea nemiloasă timpului,au fost bandajele de pe corpul ei fragil. Când i-am văzut iar chipul palid,nu m-am mai putu abține și am început să o zgâlțâi din răsputeri,eram întratât de disperată că eram gata să o i-au în brațe și să o răpesc din acest spital. Cât de neputincios poate fi un om în fața sorții,de fiecare dată când credem că am atins apogeul existenței noastre soarta ne aruncă în cea mai întunecată și grea prăpastie astfel provocândune să o învingem,oare de ce Kate a renunțat să lupte?

Cânt am văzut că eforturile mele de a o trezi nu au nici un efect,m-au inundat lacrimile trădătoare a durerii și chiar dacă mintal înțelegeam că nu mai are sens să o mai zgâltâi,mâinile mele nu încetau să o facă de parcă și-au pierdut controlul.

-Kate trezeștete nu poți muri acum! Te rog deschide ochii surioară!Dacă nu o faci acum pe urmă va fi prea târziu…Tu trebuie să trăiești…Te rog…Nu mă părăsi și tu acum!

Am simtit cum o pereche de brațe puternice m-au oprit într-o strinsoare feroce din care nu puteam să mișc nici un deget. Respirația lui fină se apropia de urechea mea,o dată cu ea un fior îmi străbătu tot corpul.

-Trebuie să fii puternică.

Am vrut să-i reproșez ceva dar un val de lacrimi m-au inundat iar. Nu am scos nici un cuvânt,pur și simplu m-am cufundat în îmbrățișarea lui arzator de grijulie.

-Nu mai plânge micuța mea.

-Tu nu înțelegi,dacă o pierd pe Kate rămân singură.

-Nu-i adevărat,mă ai pe mine.

Mi-a dat un sărut gingaș pe frunte și mi-a mângâiat părul. Am continuat să plâng până când vocea medicului nu m-a întrerupt.

-Domnișoară Pierce?

-Da,eu sunt.

-E timpul să o deconectăm,sunteți gata să vă luați rămas bun,mătușa dumneavoastră și sheriful Grey sunt deja acolo.

Picioarele mele se opuneau,aveam impresia că sunt așa de grele,încât nu le puteam mișca din loc. Nu mă puteam împaca cu gândul,că peste câteva clipe sora mea nu va mai fi. Am simțit cum degetele lui Matt s-au strecurat în palma mea împletinduse cu ale mele. Mi-a șoptit ceva la ureche,dar nu eram în stare să percep cuvintele lui în acel moment. Pur și siplu am început să-mi mișc încet picioarele în direcția camerei,unde zăcea corpul aproape neînsufleți a lui Kate.

-Doamnelor vă las câteva clipe,când terminați și sunteți gata pentru a întrerupe suportul de viață,vă rog să mă chemați.

-Va multumim doctore.

Dupa ieșirea doctorului,liniștea s-a lăsat peste toată încăperea ca un nor de aburi înveninați care îmi otrăveau sufletul,era atât de greu să mă despart de sora mea,care mereu mă apăra si avea grijă de mine,dar nu pute-am sa o urăsc nici pe Lily pentru asta. Am primit însfârșit realitatea,așa nu mai puteam continua,o chinuiam și pe ea și pe noi. Kate vroia să plece,iar eu fusesm atât de egoistă tot acest timp,nu mai din cauza că îmi era frică să rămân singură,nici un moment nu m-am gândit la ce vroia ea cu adevărat. Lily m-a întrerupt din gândurile mele.

-Lisa ești bine?

-Da,cred că am nevoie de un minut să stau cu ea singură.

-Bine,căt vrei tu.

Vroiam să îi spun ceva de adio,dar nu știam ce,cuvintele mi se opreau în gât înodâduse cu lacrimile trădătoare ale realității.

-Kate te iubesc și de aceea te las să pleci acolo unde socoți că e mai bine,nu mai vreau să fiu egoistă și să te impun să faci ceea ce vreau eu,deja îmi e dor de tine…

I-am sărutat atent fruntea și am ieșit pe culuarul spitalului,Lily și Anna discutau despre îmormântarea care va urma. M-am apropiat de Matt și l-am cuprins lăsând lacrimile să-mi ardă obrajii,nu mai puteam să stau aici și să aștept până când doctorul va spune că totul s-a sfârșit,l-am rugat pe Matt să mă ducă acasă și el mi-a înțeles dispoziția. Nu știu în ce moment am adormit și nu știu dacă era datorită melodiei care se auzea în salonul mașinii,știu doar că de data asta nasturii cămășii lui Matt nu mi-au incomodat somnul.

***

Sunt atâit de neputincioasă,după cutremurul în care a fost corpul meu,am încercat cu toată voința să ies din acest întuneric obositor,dar nu puteam să mișc nici măcar degetul mic de la picior,eram întratât de atrofiată,încât aveam impresia că natura,a decis să facă o glumă proastă cu mine,prefăcândumă într-o piatră cu rațiune. 

La un moment dat am simțit că mă sufoc,simțeam lipsa oxigenului,până acum nu știam că în acest abis al întunericului mai am nevoie și de oxigen,am încercat să mă zbat dar  eram înghețată,atunci am vazut o lumină în depărtare,speram din tot sufletul să fie un tren care să mă ucidă pâna la capăt nu mai puteam să trăiesc cu neputința care mă domina și mă transforma într-o legumă. Se apropia tot mai mult de mine,dar nu era un tren sau ceva de genu acesta,erau doua femei îmbrăcate într-un alb orbitor,din cauza luminii nu le-am văzut fața.

-Kate,fetița mea,nu-ți fie frică am venit să te ajut,trebuie să te întorci.

-Unde?

Am auzit vocea și celeilalte femei.

-De ceva tip stai blocata între două lumi,tu trebuie să traiesti…

Nu am mai auzit nici un cuvânt din cele spuse de ele,doar am simțit cum m-au aruncat în lumina orbitoare din fața mea.

***

 

Simțeam cum soarele jucăuș îmi asalta fața,însă nicidecum nu vroiam să deschid ochii,îmi era frică că dacă o să deschid ochii Matt nu va fi lângă mine. Am simțit cum îmi mângâia suav părul și îmi descâlcea buclele mele încurcate în durerea nopții,atunci am înțeles că nu e un vis,și totuși îmi era frica să deschid ochii.

-Bună dimineața,somnoroaso,deschide ochii.

Îmi era așa de bine în preajma lui încât pleoapele mele refuzau să se deschidă.

-Bine îți mai dau cinci minute,până îți prepar ceaiul,dar până mă întorc să te văd trezită domnișoră.

Mi-a mângâiat obrajii și m-a sărutat ușor pe păr.

Speram să mai dorm un pic până se întoarce,dar nu a reușit să iasă până la capăt că a intrat înapoi ca o tornadă.

-Lisa trezeștete mai repede,trebuie să mergem la spital.

-Ce?

Am deschis ochii,că toctmai simțeam cum îmi ies din orbite.

-Nici nu vreau să aud de spital,cimitir sau incendiu. Matt nu mai am puteri pentru asta,cât o să mai continuie? Ce s-a întâmplat?

-Nu sunt sigur,dar m-a sunat mama,ea e acolo cu mătușa ta.

-O,Doamne nu mai nu și Lily. Oare cât o să mai pot fi părăsită de cei dragi.

-Lisa să mergem,cu văicăreli nu o să schimbi nimic.

Tot drumul până la spital îmi închipuiam cele mai proaste lucruri,nu ma opream din plâns,până și Matt nu se putea concentra la drum,mai nu a omorât doi câini,o pisică și trei vrăbii. Nu putea Dumnezeu să mă urască întratât,încât să-mi eie toate ființele dragi în decursul a două luni,nu cred că voi mai rezista mult așa. Ori îmi ajungeam familia din urmă,ori mă internau într-o casă de nebuni.

Când am vazut ușile spitalului,un fior rece îmi trecuse prin tot corpul,îmi era frică de ceea ce mă aștepta în spate lor,aceste blestemate uși,câte rugăciuni au fost rostite sub ele,de câte lacrimi au fost spălate,asta nu a fost îndeajuns,să o trezească pe surioara mea din somnul ei etern,cum puteau după toate astea,să mă mai invite în interiorul acestei urgii numite spital.

In hol le-am văzut pe Anna și Lily,discutau ceva,zâmbeau,erau bine dispuse. Cum pot să se comporte așa,nu mai ieri sărmana Kate își dăduse sufletul iar ele zâmbeau și băteau din palme.

-Ce s-a întâmplat,ați decis să faceti glume pe seama mea?

-Lisa,fetița mea,cei cu tine?

S-a uitat Lily îngrijorată la mine,dar oare chiar ce putea să fie,trebuia să mai cheme un DJ la îmormântarea surorii mele și o trupă de striptease.

-Ce este cu voi? Am crezut că îmi ies din minți,în drum spre spital,credeam că s-a întâmplat ceva cu Lily.

-Lisa avem o bucurie foarte mare,Kate s-a trezit.

-Ați înebunit cu toții sau mă țineti pe mine de nebună,sora mea e moartă,iar voi deja face-ți glume pe seama ei.

-Lisa nu e gluma. Intră și o să vezi.

Imi era frică să intru înnăuntru,ceva mă ținea departe de acea cameră de spital,dar în același timp Lily nu putea să facă glume pe seama mea,știa prin ce am trecut,nu putea să-mi joace o farsă.

Am întins mâina și am apăsat încet clanța ușii. Kate era întinsă pe pat nemișcată cu ochii închiși. Corpul ei era eliberat din robia acelor tuburi și cabluri care se împleteau în jurul corpului său fragil.

-Mama…

-Kate,sunt eu Lisa.

-Lisa,unde e mama?

-Kate,trebuie să te odihnești,ești slăbită încă. Dormi.

____________________________________________________________________

imi cer scuze cadoul meu de pasti a intirziat un pic,am cam putin timp in ultima vreme,dar sper din tot sufletul sa va placa,pupicei si Paste Fericit tuturor!