13.Mirosul mortii

Casa noastră era cuprinsă de flacări,nu puteam să mă desprind de acea priveliște hipnotică,eram complet cuprinsă de acel dans diabolic al focului care încerca să evadeze prin geamuri. Acele flăcari sălbatice mă chemau să mă contopesc cu ele în acel dans roșu si galben. Deodată de parcă mă lovise cineva în cap îmi apăruse in față imaginea mamei. Mi-am dat seama că poate fi încă înăuntru.

-Unde e mama?

Am intrebat unul din pompieri.

-Ne pare rau domnisoara,dar flăcarile sunt prea mari,nu putem sa ne riscam viața pentru cineva,care la singur nu mai este viu.

-Ce? Sunteți nebuni? Acolo e mama mea!

Am vazut ca nimeni nu imi dădea importanța,nu știu ce mă apucase,dar nu îmi mai era frică de acele flăcări fioroase,nu puteam să le permit sa-mi domine viața cu dansul lor mortal,asa că am primit provocarea. Am început să alerg spre casă,am lovit cu putere ușa de la intrare,nu se mai vedea nimic cu ce m-am deprins,totul era infașurat în foc,roșu și galben,nimic mai mult,flăcările îmi săreau sălbatice în față,dar nu mai simțeam frica,vroiam doar să o găsesc pe mama. Scara din lemn masiv care încorona livingul era cît pe ce să fie învinsă de flăcări,tablourile de pe pereți erau distruse flăcările devorau tot ce  je ieșea în cale,tot ce crease mama timp de câteva luni,toată încăperea se topea sub greutatea focului.

Am strigat-o pe mama dar nu mi-a răspuns,cred că e sus în doritorul său,am urcat scările în grabă. Băteam cu disperare în ușă,dar nu-mi răspundea nimeni,am lovit cu toata puterea în ușă,camera era plina cu fum,norul dens nu-mi permitea să văd,nu aveam cu ce respira,am vazut-o pe mama zăcînd pe podea,dar nu mai puteam ajunge la ea,picioarele mele nu vroiau să mă asculte…mamă…ma…

***

-Doctore spuneți-mi o să fie bine?

-Domnisoară Pierce,nu vă pot promite nimic,sora dumneavoastră a stat prea mult timp în acel fum toxic,nici nu știu cum a supravețuit,a fost o minune ca au  găsito vie,ar trebui să-i mulțumiți băiatului care a avut curaj să o salveze.

-Mulțumesc doctore.

Sora mea zăcea pe acel pat rece și tare,era palidă și plină de diferite tubulețe,aveam impresia că acuș o să fie strangulată de mulțimea de tuburi,care îi înconjurau corpul slab și care nu avea chef să se lupte cu viața.

-Kate,sper că mă auzi. Nu poți să mă lași acum,auzi? Chiar nu-ți e milă de mine că o să rămîn singură daca te pierd și pe tine? Nu puteti să îmi face-ți una ca asta! Nu puteți să plecați toti în rai și eu să rămân singură aici,pe pământul ăsta crud și necruțător!

Îmi venea să urlu,dar ce folos sora mea era nemiscată,ca o regină de gheață.

Cimitir. Cuvânt care până acum nu mă ducea cu gândul la nimic,poate din cauza că nu am fost la înmormântarea tatălui meu. Când am aflat că a fost asasinat am avut o cadere nervoasă,din cauza căreia am fost internată într-o clinică de reabilitare. Când am ieșit de acolo nu m-am dus să vad mormântul tatălui meu,preferam să cred că este plecat undeva departe,ceva de genul călătorie de afaceri care din cauze mai puțin cunoscute s-a prelungit,eram sigură că într-o zi o să deschida usa și o să strige ca de obice-i:”unde sunt prințesele mele?!”. Poate din această cauză și am trecut mai usor peste moartea lui.

Acum,însa simt cu fiecare celulă că mama nu mai este,mă simt atât de singură,neajutorată,lipsită de caldură,de viata…

-Lisa,dragă e timpul,să mergem.

-Doamna Grey,vă multumesc că ma ajutați,nu știu dacă reaușeam fară sprijinul dumneavoastră.

-Draga mea, în primul rând nu mă mai numi doamnă și nu puteam să te las singură,am cunoscut-o pe mama ta cu puțin timp în urmă dar crede-mă,am reușit să ne facem prietene apropiate,asa că nu puteam să rămân într-o parte de la aceste evenimente tragice care au venit pe neașteptate in familia voastră,nu puteam să las tot pe umerii tăi fragili. Ești încă atât de tânără.

-Lisa,draga mea,unde e Kate?

-Matușa Lily!

Lacrimile m-au innundat,m-am cufundat în îmbrățișarea mătușii,era așa de cald și bine,mă simțeam iar mică si ne ajutorată,iar bratele mătușii erau armura care mă apăra de toate necazurile,mă simțe-am din nou protejata,această senzație o aveam nu mai când mama mă îmbrățișa.

-Astazi ne-am adunat aici pentru a o comemora pe Sarah Pierce,soră,mamă,soție… Această femeie minunată,cu suflet mare,aducea mereu zimbetele pe fața oamenilor,îngrijea de cei nejutorați. Acum în ceruri e cu un înger mai mult și acesta este Sarah. Dumnezeu să o odihneasca în pace.

Când am vazut că sicriul coboară câte un pic în groapă,am simțit cum o parte din mine coboră cu el in solul umed și negru,sufletul meu s-a spart în sute de bucațele minuscule,aveam o durere inexplicabilă în inimă,mă simțeam pustiită,de parcă odata cu sicriul a fost îngropat și rostul vieții mele.

Anna a fost foarte amabilă,și mi-a propus mie și lui Lily să rămânem la ea,casa era distrusă,nu știu dacă mai putea fi reconstruită,mai eftin era să cumperăm alta nouă.

-Lisa,cum te simti?

-Nu știu. Unde e Lily?

-Matusa ta,a plecat la spital,va sta de veghe noaptea asta.

-Multumesc,că ne-ai adăpostit,nu știu ce mă făceam fără ajutorul tău.

-Lisa,mama ta a fost o femeie foarte buna,nu a putut să rămân indiferentă.Te las să te odihnesti azi a fost o zi lunga. Noapte buna Lisa.

-Noapte buna.

Ma sărutat pe crestet și a stins lumina. Noaptea am visat-o pe mama,era îmbrăcată într-o rochie albă imaculată,în spate avea o strălucire dumnezeiască,mi-a spus că mă iubește și să  nu mă supăr pe ce s-a întâmplat,acum este în ceruri și ne va veghea tot timpul de sus.

M-am trezit cu un fel de liniște în suflet,mama fusese așa de reală în acel vis,pentru o clipă chiar mi sa părut că acuș va intra pe ușă,supărată că am dormit până târziu,dar asta nu s-a întâmplat,așa că m-am ridicat încet din pat. Am coborât încet scările din lemn masiv. Anna era în bucătărie,Matt era așezat în capul mesei,mânca încet și tăcut. Învățam de aproape jumătate de an impreună dar nu-l cunoșteam de loc,era bine făcut,cu ochii verzi si cu zimbetul misterios,oare ce ascundea acestă grimasă de om liniștit?

-Lisa! Bună dimineața,nu am observat când ai coborât,trebuia să mai dormi,e ora 8 abia.

-Bună,am dormit destul,multumesc.

-Ce vrei să mănânci?

-Nu sunt sigură că mii foame.

-Lisa,ești slăbită,eri nici nu te-ai atins de mâncare,o să te îmbolnăvești. Mănâncă măcar un sandwish.

Nu vroiam să o supăr pe Anna era foarte bună cu mine,m-am așezat în capătul celălat de masă,astfel încât stăteam în fața lui Matt. Am mâncat în liniște. Apoi m-am dus la spital,trebuia să o vad pe Kate și în plus Lily trebuia să se odihnească.

-Cum se simte?

-Lisa,bună.Fără schimbări.

După câteva clipe,am trimis-o pe Lily să se odihnească și am rămas,lingă Kate.

-Kate sper că mă auzi…

***

Și iarăși în abis,este o plăcere să nu simți nimic,durere,dezamăgire,confuzie. Totul este atât de simplu în acest hău fără lumină,lumina e un dar divin,insă odata cu ea se strecoară atâtea lucruri ne dorite care cu fiecare zi mă dezamăgesc și mă împing în prăpastia asta confortabilă,fără sentimente,fără mustrări de constiință și înfirșit fără dezamăgiri.

Nu-mi e frică de moarte mai ales dacă prin acest lucru îmi manifest dragostea fața de cei apropiați. Acest fel de moarte e un dar divin. Nu știu o să ajung în rai sau în iad, atât timp cât familia mea e în sigurață eu sunt fericită oriunde nu m-as afla.