Salut lume!
Am o surpriza pentru voi. Am pus prima piatra de temelie la o istorie noua,nu v-a include nimic legat de vapiri sau vrajitoare. E o istorie despre oameni si sentimente indulcite de secrete si lux. Am cam putin timp liber in ultima vreme din cauza ca sunt ultimul an la colegiu,asa ca sa nu va suparati daca o sa postez rar. Nu stiu ce o sa iasa,dar sper sa va placa. Astept criticile voastre pentru a sti daca sa continui sau nu. Istoria se numeste "In spatele mastii" si o gasiti aici a voastra pe vecie. Dany
Azi se scurgea ultima zi din săptămâna de viață,care i-a dăruit-o Lily lui Kate pentru a-și reveni. Dacă nu o făcea azi pâna la ora 7 seara,dacă nu se treazea pâna atunci, medicul îi închidea oxigenul care îi alimenta plămânii. Trebuia să inventez ceva pentru a trage din timp,nu puteam să le permit altora să-i decidă soarta,ea va fi în comă cât va avea nevoie și se va trezi când va crede de cuviință.
Cineva a bătut la ușă și m-a rupt din gândurile mele.
-Lisa,bună am venit cât de repede am putut,ce s-a întâmplat?
-Ții minte când Lily a spus că o va deconecta de la echipamentul care îi menține viața dacă nu se trzește într-o săptămână.
-Da,dar nu cred că e în stare,e mătușa voastră…
-Azi mi-a spus cu toata seriozitatea că o va face.
-Trebuie să întreprindem ceva,până nu e prea târziu.
-Dar ce?
-Să mergem,sper să găsim o solutie în drum spre spital.
Când am intrat,Kate era la fel de nemișcată ca în prima zi de când era internată,unicul lucru care se schimbase o data cu scurgerea nemiloasă timpului,au fost bandajele de pe corpul ei fragil. Când i-am văzut iar chipul palid,nu m-am mai putu abține și am început să o zgâlțâi din răsputeri,eram întratât de disperată că eram gata să o i-au în brațe și să o răpesc din acest spital. Cât de neputincios poate fi un om în fața sorții,de fiecare dată când credem că am atins apogeul existenței noastre soarta ne aruncă în cea mai întunecată și grea prăpastie astfel provocândune să o învingem,oare de ce Kate a renunțat să lupte?
Cânt am văzut că eforturile mele de a o trezi nu au nici un efect,m-au inundat lacrimile trădătoare a durerii și chiar dacă mintal înțelegeam că nu mai are sens să o mai zgâltâi,mâinile mele nu încetau să o facă de parcă și-au pierdut controlul.
-Kate trezeștete nu poți muri acum! Te rog deschide ochii surioară!Dacă nu o faci acum pe urmă va fi prea târziu…Tu trebuie să trăiești…Te rog…Nu mă părăsi și tu acum!
Am simtit cum o pereche de brațe puternice m-au oprit într-o strinsoare feroce din care nu puteam să mișc nici un deget. Respirația lui fină se apropia de urechea mea,o dată cu ea un fior îmi străbătu tot corpul.
-Trebuie să fii puternică.
Am vrut să-i reproșez ceva dar un val de lacrimi m-au inundat iar. Nu am scos nici un cuvânt,pur și simplu m-am cufundat în îmbrățișarea lui arzator de grijulie.
-Nu mai plânge micuța mea.
-Tu nu înțelegi,dacă o pierd pe Kate rămân singură.
-Nu-i adevărat,mă ai pe mine.
Mi-a dat un sărut gingaș pe frunte și mi-a mângâiat părul. Am continuat să plâng până când vocea medicului nu m-a întrerupt.
-Domnișoară Pierce?
-Da,eu sunt.
-E timpul să o deconectăm,sunteți gata să vă luați rămas bun,mătușa dumneavoastră și sheriful Grey sunt deja acolo.
Picioarele mele se opuneau,aveam impresia că sunt așa de grele,încât nu le puteam mișca din loc. Nu mă puteam împaca cu gândul,că peste câteva clipe sora mea nu va mai fi. Am simțit cum degetele lui Matt s-au strecurat în palma mea împletinduse cu ale mele. Mi-a șoptit ceva la ureche,dar nu eram în stare să percep cuvintele lui în acel moment. Pur și siplu am început să-mi mișc încet picioarele în direcția camerei,unde zăcea corpul aproape neînsufleți a lui Kate.
-Doamnelor vă las câteva clipe,când terminați și sunteți gata pentru a întrerupe suportul de viață,vă rog sămă chemați.
-Va multumim doctore.
Dupa ieșirea doctorului,liniștea s-a lăsat peste toată încăperea ca un nor de aburi înveninați care îmi otrăveau sufletul,era atât de greu să mă despart de sora mea,care mereu mă apăra si avea grijă de mine,dar nu pute-am sa o urăsc nici pe Lily pentru asta. Am primit însfârșit realitatea,așa nu mai puteam continua,o chinuiam și pe ea și pe noi. Kate vroia să plece,iar eu fusesm atât de egoistă tot acest timp,nu mai din cauza că îmi era frică să rămân singură,nici un moment nu m-am gândit la ce vroia ea cu adevărat. Lily m-a întrerupt din gândurile mele.
-Lisa ești bine?
-Da,cred că am nevoie de un minut să stau cu ea singură.
-Bine,căt vrei tu.
Vroiam să îi spun ceva de adio,dar nu știam ce,cuvintele mi se opreau în gât înodâduse cu lacrimile trădătoare ale realității.
-Kate te iubesc și de aceea te las să pleci acolo unde socoți că e mai bine,nu mai vreau să fiu egoistă și să te impun să faci ceea ce vreau eu,deja îmi e dor de tine…
I-am sărutat atent fruntea și am ieșit pe culuarul spitalului,Lily și Anna discutau despre îmormântarea care va urma. M-am apropiat de Matt și l-am cuprins lăsând lacrimile să-mi ardă obrajii,nu mai puteam să stau aici și să aștept până când doctorul va spune că totul s-a sfârșit,l-am rugat pe Matt să mă ducă acasă și el mi-a înțeles dispoziția. Nu știu în ce moment am adormit și nu știu dacă era datorită melodiei care se auzea în salonul mașinii,știu doar că de data asta nasturii cămășii lui Matt nu mi-au incomodat somnul.
***
Sunt atâit de neputincioasă,după cutremurul în care a fost corpul meu,am încercat cu toată voința să ies din acest întuneric obositor,dar nu puteam să mișc nici măcar degetul mic de la picior,eram întratât de atrofiată,încât aveam impresia că natura,a decis să facă o glumă proastă cu mine,prefăcândumă într-o piatră cu rațiune.
La un moment dat am simțit că mă sufoc,simțeam lipsa oxigenului,până acum nu știam că în acest abis al întunericului mai am nevoie și de oxigen,am încercat să mă zbat dar eram înghețată,atunci am vazut o lumină în depărtare,speram din tot sufletul să fie un tren care să mă ucidă pâna la capăt nu mai puteam să trăiesc cu neputința care mă domina și mă transforma într-o legumă. Se apropia tot mai mult de mine,dar nu era un tren sau ceva de genu acesta,erau doua femei îmbrăcate într-un alb orbitor,din cauza luminii nu le-am văzut fața.
-Kate,fetița mea,nu-ți fie frică am venit să te ajut,trebuie să te întorci.
-Unde?
Am auzit vocea și celeilalte femei.
-De ceva tip stai blocata între două lumi,tu trebuie să traiesti…
Nu am mai auzit nici un cuvânt din cele spuse de ele,doar am simțit cum m-au aruncat în lumina orbitoare din fața mea.
***
Simțeam cum soarele jucăuș îmi asalta fața,însă nicidecum nu vroiam să deschid ochii,îmi era frică că dacă o să deschid ochii Matt nu va fi lângă mine. Am simțit cum îmi mângâia suav părul și îmi descâlcea buclele mele încurcate în durerea nopții,atunci am înțeles că nu e un vis,și totuși îmi era frica să deschid ochii.
-Bună dimineața,somnoroaso,deschide ochii.
Îmi era așa de bine în preajma lui încât pleoapele mele refuzau să se deschidă.
-Bine îți mai dau cinci minute,până îți prepar ceaiul,dar până mă întorc să te văd trezită domnișoră.
Mi-a mângâiat obrajii și m-a sărutat ușor pe păr.
Speram să mai dorm un pic până se întoarce,dar nu a reușit să iasă până la capăt că a intrat înapoi ca o tornadă.
-Lisa trezeștete mai repede,trebuie să mergem la spital.
-Ce?
Am deschis ochii,că toctmai simțeam cum îmi ies din orbite.
-Nici nu vreau să aud de spital,cimitir sau incendiu. Matt nu mai am puteri pentru asta,cât o să mai continuie? Ce s-a întâmplat?
-Nu sunt sigur,dar m-a sunat mama,ea e acolo cu mătușa ta.
-O,Doamne nu mai nu și Lily. Oare cât o să mai pot fi părăsită de cei dragi.
-Lisa să mergem,cu văicăreli nu o să schimbi nimic.
Tot drumul până la spital îmi închipuiam cele mai proaste lucruri,nu ma opream din plâns,până și Matt nu se putea concentra la drum,mai nu a omorât doi câini,o pisică și trei vrăbii. Nu putea Dumnezeu să mă urască întratât,încât să-mi eie toate ființele dragi în decursul a două luni,nu cred că voi mai rezista mult așa. Ori îmi ajungeam familia din urmă,ori mă internau într-o casă de nebuni.
Când am vazut ușile spitalului,un fior rece îmi trecuse prin tot corpul,îmi era frică de ceea ce mă aștepta în spate lor,aceste blestemate uși,câte rugăciuni au fost rostite sub ele,de câte lacrimi au fost spălate,asta nu a fost îndeajuns,să o trezească pe surioara mea din somnul ei etern,cum puteau după toate astea,să mă mai invite în interiorul acestei urgii numite spital.
In hol le-am văzut pe Anna și Lily,discutau ceva,zâmbeau,erau bine dispuse. Cum pot să se comporte așa,nu mai ieri sărmana Kate își dăduse sufletul iar ele zâmbeau și băteau din palme.
-Ce s-a întâmplat,ați decis să faceti glume pe seama mea?
-Lisa,fetița mea,cei cu tine?
S-a uitat Lily îngrijorată la mine,dar oare chiar ce putea să fie,trebuia să mai cheme un DJ la îmormântarea surorii mele și o trupă de striptease.
-Ce este cu voi? Am crezut că îmi ies din minți,în drum spre spital,credeam că s-a întâmplat ceva cu Lily.
-Lisa avem o bucurie foarte mare,Kate s-a trezit.
-Ați înebunit cu toții sau mă țineti pe mine de nebună,sora mea e moartă,iar voi deja face-ți glume pe seama ei.
-Lisa nu e gluma. Intră și o să vezi.
Imi era frică să intru înnăuntru,ceva mă ținea departe de acea cameră de spital,dar în același timp Lily nu putea să facă glume pe seama mea,știa prin ce am trecut,nu putea să-mi joace o farsă.
Am întins mâina și am apăsat încet clanța ușii. Kate era întinsă pe pat nemișcată cu ochii închiși. Corpul ei era eliberat din robia acelor tuburi și cabluri care se împleteau în jurul corpului său fragil.
-Mama…
-Kate,sunt eu Lisa.
-Lisa,unde e mama?
-Kate,trebuie să te odihnești,ești slăbită încă. Dormi.
imi cer scuze cadoul meu de pasti a intirziat un pic,am cam putin timp in ultima vreme,dar sper din tot sufletul sa va placa,pupicei si Paste Fericit tuturor!
A trecut aproape o luna de la îmormântarea mamei,eu și Lily,o vizităm zilnic pe Kate la spital,ce pacat că ea nu știa de asta. Este fără schimbări,fără îmbunătățiri sau agravări, stă pe loc,e ca o statuie înghețată care asteptă sărutul prințului pentru a se deștepta. Anna mi-a spus că pot să trăiesc cât vreau la ea,îmi este ca o a doua mamă și în plus o foarte bună prietenă,apropo de prietenie,dupa incendiu toți au devenit mai drăguți,îmi petrec mult timp cu Diana și Matt. În mare parte el ma ajutat să nu cad în mrejele depresiei,până s-al cunosc mi se parea că e un adolescent timid și retras,dar întradevăr nu e așa,pur și simplu nu la toți le reușește să-i capete încrederea. Mereu mă însoțeste la cimitir și mă ajută să fac curat la mormântul mamei. Mă simt bine în prezența lui,am o senzație de liniște și pace când el îmi este prin preajmă.
-Domnișoră Abrams,putem să discutăm între patru ochi?
-Doctore ce s-a întâmplat? Daca e ceva legat de Kate,puteți să vorbiți în prezența Lisei,noi suntem unica ei familie.
-Vorba e…cred că nu mai merită să îi menținem viața în formă artifială. Ați văzut și singure că nu are schimbări,cred că unica ieșire din situație este să o deconectăm de la echipament,e nu mai o pierdere inutila de timp și bani.
-Cum puteți să spuneți una ca asta? Kate e sora mea! Nu mă puteți lipsi de unica ființă apropiată. Lily spunele și tu că nu e corect!
-Lisa dragă calmeazate,nu ai ascultat pâna la capăt ce a vrut să spună medicul.
-Domnișoară Abrams,dumneavoastră fiind unica rudă majoră,aveți dreptul să semnați actele care atestă deconectarea simulării artificiale a vieții. Nu vă putem impune,dar gândiți-vă bine.
-Lily,nu poți să faci una ca asta,ea nu e moartă!
-Lisa,calmeazăte,încă nu am decis nimic asta e o situație serioasă,dă-mi voie să mă gândesc.
-Nu ai la ce să te gândești! Eu nu-ți permit să-mi omori sora!
Am eșit fugind din spital,nu-mi venea să cred că Lily s-a gindit la asa ceva,sora mamei mele,prin venele noastre curgea același sânge,cum putea să se gândească la așa ceva? Trebuia să spună nu,de la început.
M-am oprit din gindurile mele,când am sesizat ca nu mai fug și am simțit că m-am lovit într-o grămadă de mușchi.
-Lisa ce ai?
-Matt…
M-am afundat in brațele lui calde,nu puteam să-mi mai țin lacrimile.
-S-a întimplat ceva? Lisa spune-mi măcar ceva!
-Kate…
-S-a trezit?
-Nu,doctorul vrea să o deconecteze de la echipamentele care îi mențin viața.
-Să mergem,trebuie să te calmezi,pe urmă o să ne gândim cum rezolvam asta.
M-am asezat în mașină și am alunecat în muzica lentă care se auzea acolo,se vede că am adormit,pentru că cînd m-am trezit,eram în brațe la Matt.
-Ce faci?
-Trebuie să dormi,dar Kate…
-Lily e cu mama în bucătărie. Nu-ți fă griji.
Ma pus pe pat și mi-a adus un ceai,ma învelit cu o plapuma. Ma mângâiat pe creștet și a stins lumina.Când a ajuns la ușă…
-Matt,nu pleca. Mai stai puțin cu mine.
S-a așezat pe pat,ma cupris și eu iar m-am cufundat în brațele lui protectoare.
Dimineața m-am trezit din cauza razelelor jucaușe ale soarelui,încă eram în brațe la Matt,am dormit așa toată noaptea,sărmanul a dormit îmbrăcat. Era așa de frumos când dormea,straniu că nu am observat acest lucru până acum,părul lui blond dezordonat primea niște nuanțe aurii în contrast cu razele soarelui,trăsăturile perfecte ale feții,mă ducea cu gândul la zeii grecești,pielea alba ca laptele și genele lungi desfăcute ca un evantai,avea pe fata schițat un zâmbet micut,nu-l văzusem până acum,oare ce visa? M-am îndreptat încet spre baie,nu am vrut să-l trezesc dormea asa de dulce,era un păcat să întrerup așa priveliște ademenitoare. Apa caldă din duș se prelingea pe corpul meu asemenia unor fluturi de satin. Șampunul cu miros de orhidee mă amețea complet.
Când m-am întors în cameră Matt nu mai era acolo,a aranjat patul și mi-a lăsat un bilețel pe pernă.
A fost o noapte îngrozitoare,
nu știam că salteau ta e atât de tare :)
o să-i sugerez mamei să o schimbe
Ne vedem jos te aștept să luăm micul dejun.
Cu nerabdare ;)
Matt.
Am coborât repede scările,în bucătărie mă astepta Matt cu cafea și sandwishuri. Era prima data când îl vedeam așa,ochii lui verzi străluceau,iar pe buze avea un zâmbet ne mai pomenit.
-Neața,unde sunt toți.
-Mama a convins-o pe Lily să o mai lase pe Kate încă o săptămână,am auzit că spunea că are o presimțire și în scurt timp totul se va ameliora,Lily a căzut de acord.
-Ești sigur?
-Mama poate să convinga foarte bine. Deci,cu ai dormit?
-Cred că m-au cam incomodat nasturii de la camasa ta.
-Data viitoate am să-mi iau ceva fara nasturi și mai moale,am un pulover împletit de bunica.
-Data viitoare?
-Oh,scuze,cred că a fost o glumă nu prea reușită.
-E-n regulă.
Nu știam cum să procedez mai departe,o clipă în urmă aveam în față un băiat fericit și bine dispus,acum fața lui se ascundea dupa o mască care nu o puteam citi.
-S-a întâmplat ceva?
-Nu,pur și simplu,mi-am amintit că mama ma rugat să intru pe la secția de poliție să iau niste hârtii,trebuie să plec,pa.
Nici măcar nu m-a îmbrățișat cum o făcea de obicei. Nu înțelegeam ce se întâmplă,așa că am decis să mă duc să vorbesc cu persoana care mă asculta și îmi dădea mereu sfaturi bune.
-Bună Kate. Cum îți mai merge? Îmi lipsești atât de mult. Trebuie să te trezești cât mai curând. Nu ma poți părăsi și tu,fă măcar un mic efort,luptă pentru viața ta. Dacă nu o vei face acum pe urmă va fi prea târziu.
Am început să-i mângâi părul,mâinele,locurile unde nu era bandajată,arsurile nu erau grave,îmi părea bine că fața nu a fost afectată,cel mai tare a fost afectat creerul din cauza căzăturii când leșinase și plus la toate a mai contribuit și fumul.
***
Liniște. Dacă întunericul mă deranja,dar chiar îmi place și mă socoateam o persoană mai mult liniștită decât o petrecăreață care mereu căuta un loc mai retras pentru ași pune gândurile pe policioare. Acum îl înțelegeam pe Adam perfect,îmi vuia capul de atâta liniște,eram gata pentru orice,nu mai să aud măcar un sunet,chiar și văicărelile Lisei că nu mi se potriveste rochia cu pantofii. În schimb nimic,am conștientizat că odată cu întunericul vine și linișteasunt ca cafeaua,dulce și amar împreună,unicul lucru de care trebuie să ții cont este cantitatea pe care o folosești,în cazul meu cred că am consumat o supradoză.
Deodată am simțit o zgâlțâitură puternică,de parcă aș fi într-un avion care a intrat în zona de turbulență,pe lângă asta,auzeam și niște zgomote,frânturi de fraze,pe care nu le înțelegeam sensul,am început să simt înțepături pe întreg corpul,mă durea rău de tot.
